EcoBrunch in Tinutul Zimbrului - Agapia
(Agapia, Romania)

Agapia Agăpescu

Vă era dor de o zi înconjurați de oameni frumoși, de verde, de ciripitul păsărelelor?

Ghici ce? Pregătim următorul EcoBrunch în Ținutul Zimbrului care va avea loc pe 27 mai în Agapia la Agăpescu. 😊 Suntem primiți într-o curte generoasă, unde căsuțele construite cu elemente tradiționale amintesc de strămoșii familiei care ne va fi gazdă.

Ce se va întâmpla în ziua cu pricina?

Ne vedem cu voie bună începând cu ora 11 pentru a ne bucura de o zi perfectă:  

-        Bunătăți culinare pe alese de la aperitive tradiționale, la diresală cu jântuit cu barabule noi și găluște de brânză de vaci și urdă, proțap, tocană moldovenească cu vită la ceaun, sarmale cu urdă, sau legume la disc. În plus profităm și de perioada pascală pentru a ciocni ouă roșii sau a ne înfrupta din pască.

-        Meșterii populari ne vor încânta cu măiestria lor și meșteșugurile locului

-        Producătorii locali vor fi prezenți cu produse de calitate, gustoase și frumoase

-        Artiștii locali vor anima atmosfera, să simțim energia locului

-        Ne vom bucura de peisajele din împrejurimi

iar Stela și Volodela vă vor ura bine ați venit în stilul caracteristic al cailor. 😉

Ce trebuie să faci pentru a participa? Să îți rezervi loc la eveniment.

Tariful experiențe este de 140 lei. Copiii până în 7 ani au gratuitate, iar până la 13 ani au reducere 50%. Grupurile de minim 10 adulți primesc reducere de 10%.

Fondurile strânse prin vânzarea de bilete ajung la comunitatea locală. Acoperim costurile cu meniul pregătit, atelierele meșterilor, artiștii și alte costuri organizatorice.

EcoBrunch în Ținutul Zimbrului este o experiență prin care se promovează gastronomia, cultura, comunitatea locală, dar și promovarea destinației de ecoturism Ținutul Zimbrului.

Evenimentul este organizat de Asociația Ținutul Zimbrului împreună cu gazdele, partenerii locali și cu sprijinul Booktes, Asociația My Transylvania.

 

Locație: https://goo.gl/maps/arzXSARnJcrQKS8H7

  • Slow Food
  • Gust Local
  • din Hartibaciu

Food and Drinks


Chefs

Comunitatea locală

Host

Comunitatea locală


Location

Agapia, Romania

Agapia Agapescu, Agapia, Romania

Locație: https://goo.gl/maps/arzXSARnJcrQKS8H7

Get directions