Brunch în Casa Colda, Munții Apuseni
(Poieni, Bucium, România)

Brunch cu poveste în Munții Apuseni

Asociaţia Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie, RPER-Ro organizând în ultimii 10 ani tabere ale  Universității de vară în Munții Apuseni a reusit (pe lângă alte multe proiecte) salvarea Casei Colda.

Construită de un miner aurar din neamul Colda, în 1851, casa se află în satul Poeni comuna Bucium iar de câțiva ani sobele au început din nou să duduie, fumul să se strecoare prin şindrilă, apa caldă şi rece să curgă la robinetele din bucătărie şi din baie iar "strujac"-ul (salteaua umplută cu pănuși de porumb) din paturile "de tras" (bănci cu sertar care se transformă în pat) să foşneasca sub somnul musafirilor.

Împreună cu asociația RPER și cu ocazia Universității de vară din acest an, vrem să celebrăm împreună printr-un brunch acestă piesă de arhitectură tradițională salvată și frumusețea Munților Apuseni  

Asa că vă invităm la Transilvanian Brunch

Data: 30 iulie, 11:00-15:00

Program:

Ora 11.00 Întâlnire în gospodăria familiei Costinaș, din Valea Stâlnișorii. O familie de mineri aurari înstăriți, care au avut foarte mult de suferit din cauza asta in timpul comunismului. Ne va primi dl Mircea Costinaș, urmașul acestor mineri renumiți. Aici vom urmări împreună cum este pusă pâinea la copt, într-un cuptor tradițional care urmează a fi restaurat în ediția de anul acesta a Universității de vară. Cât se coace pâinea, vom urca la "Baia Domnilor", cea mai importantă exploatare de aur din Bucium. Apoi cu painea scoasa din cuptor ne indreptam spre Casa Colda unde nevom bucura de bunătățile pregătite în gospodăriile din sat.

Vom intra și noi în atmosfera și energia celor care participă la Universitatea de vară din Țara Moților.

Cine vrea, poate încheia ziua cu o ascensiune pe Detunata (cu coloanele de bazalt).

  • Slow Food
  • Gust Local
  • din Hartibaciu

Food and Drinks

Bufet cu specialități locale și produse de sezon.


Chefs

Comunitatea locală

Chefs

Host

Asociația My Transylvania și Asociaţia Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie


Location

Poieni, Bucium, România

Casa Colda: sat Poieni, comuna Bucium, nr. 465, jud. Alba, România

Get directions