Program brunch Movile:
a.) Între orele 11:00 și 13:00 - Gastronomie locală în curtea bisericii fortificate în fața casei clopotarului. Cu accent pe specific regional, sezonalitate, rețete autentice, implicarea comunității locale și sustenabilitate. Vezi meniu vegetarian mai jos.
b.) Între orele 13:00 și 15:00 - Descoperim satul și împrejurimile acestuia, mișcare după mâncare. Vizită în biserica fortificată, prezentarea proiectului Fundației Biserici Fortificate de refacere a sacristiei și drumeție pe dealurile din jurul satului.
c.) Între orele 15:00 și 17:00 - Atelier pentru copii, quizz tematic de descoperire de comori arhitecturale.
Transilvanian Brunch este un proiect itinerant început în anul 2008 și aflat acum la al optsprezecelea sezon de organizare.
Scopul acestui eveniment caritabil este acela de a susține:
a. promovarea satelor mici și a cumunităților acestora
b. consumul de produse sezonale care provin de la micii producători locali
c. păstrarea patrimoniului natural și protejarea patrimoniului construit. Biletul de acces conține deja o donație către Fundația Biserici Fortificate pentru îngrijirea acestor monumente istorice.
d. petrecerea timpului liber cu sens în aer liber. Mâncăm afară pentru a susține proiecte locale care au nevoie de ajutorul nostru.
Mai multe detalii găsiți pe https://experiences.mytransylvania.ro/transilvanian-brunch/
Meniul zilei de 10.05.2025 este unul vegetarian și va fi publicat în curând.
Host
FortiVacation Curciu

Location
Biserica Fortificată Curciu
Biserica Fortificată Curciu
Incinta bisericii fortificate Curciu / comuna Dârlos / Județul SIBIU
Acces: DJ 142 A - din direcția Mediaș sau Dumbrăveni